Provocarea Destinului 31 Iulie 2023 Sezonul 1 Episodul 15

provocarea destinului 31 iulie 2023 episodul 15 sezonul 1
După ce a decis să pună punct relației cu Bote, Alana s-a apropiat de Marius la provocarea destinului 31 iulie 2023 episodul 15, iar între cei doi concurenți a avut loc un sărut. În emisia Provocarea Destinului de pe 31 iulie 2023 Alana și Marius au apărut ținându-se de mână. După ediția de vineri de Provocarea Destinului, situația între Bote și Alana a părut ireconciliabilă.

Adrian și Oana au revenit la sentimente mai bune. Cei doi concurenți de la Provocarea Destinului s-au sărutat la petrecere. Adrian s-a supărat pe Oana după ce femeia a spus că Bote merită respect și că seamănă cu tatăl ei. Adrian și-ar fi dorit ca el să primească un compliment din partea Oanei, iar femeia i-a explicat că nu se simte atrasă de Bote.

După ce Dianna Rotaru a anunțat că Oana este preferat publicului, Adrian s-a apropiat de ea și i-a spus: „Nu am venit acum la tine că ești favorita publicului, pentru că într-un fel eu te-am pus, că am zis numai lucruri frumoase de tine, că ești faină”.

La petrecerea de la Provocare Destinului Luiza a consumat câteva pahare în plus, motiv pentru care s-a amețit”. Vania a încercat să o ducă la culcare pe femeie, însă aceasta a refuzat. Luiza era vizibil sub influența alcoolului, iar colegii de competiție au încercat să o convingă să se retragă de la petrecere.

Provocarea destinului din 31 iulie 2023 sezonul 1 episodul 15

„Provocarea destinului” este singurul reality show din România dedicat poveștilor de dragoste care se pot înfiripa între protagoniști cu experiență de viață, gata să ia totul de la capăt, lăsând în urmă orice dezamăgire, relație nefastă sau ajunsă la sfârșit de drum. Aceasta este provocarea lansată în noua emisiune, prezentată de Dianna Rotaru.

Vara aceasta vine la a1 cu multe emoții și trăiri puternice într-un dating show intens, ce poate schimba viețile concurenților care vor să dea o șansă iubirii.

„Provocarea destinului” este singurul reality show din România dedicat poveștilor de dragoste care se pot înfiripa între protagoniști cu experiență de viață, gata să ia totul de la capăt, lăsând în urmă orice dezamăgire, relație nefastă sau ajunsă la sfârșit de drum. Aceasta este provocarea lansată în noua emisiune, care va fi prezentată de Dianna Rotaru, din iulie, la a1. Urmareste mai jos in premiera noua emisiune provocarea destinului 31 iulie 2023 sezonul 1 episodul 15 online.

Noua emisiune provocarea destinului 31 iulie 2023 episodul 15 sezonul 1, poate fi urmarita mai jos

Poveștile de viață ale concurenților, flirturile, perechile legate și dezlegate chiar sub ochii noștri, toate vor condimenta dating show-ul ce vine cu o abordare unică pe piața show-urilor matrimoniale: Provocarea destinului va trece toate aceste trăiri prin filtrul vârstei mature.

Cuplurile care vor intra în cursa pentru Finala acestei călătorii a iubirii la a1 vor lupta, totodată, și pentru premii cât se poate de atractive: perechea de pe locul 1 va câștiga un sejur de șapte zile la mare, într-un resort de lux din România, îndrăgostiții de pe locul 1 vor pleca într-o croazieră de șapte zile pe Marea Mediterană, iar marele premiu este de 10.000 de euro. Mai jos puteti urmari in reluare noua emisiune provocarea destinului din 31 iulie 20223 sezonul 1 episodul 15 integral.