Mireasa – Sezonul 7 Episodul 57 din 4 Aprilie 2023

mireasa sezonul 7 episodul 57 din 4 aprilie 2023 online
În ediția Mireasa din 4 aprilie 2023 sezonul 7 episodul 57, o nouă concurentă a pășit în competiție. Iată cine este Iuliana și ce a povestit despre ea.

Simona Gherghe a invitat-o pe noua concurentă în casa Mireasa sezon 7. Aceasta a pășit emoționată. Iată ce a spus despre ea.

Iuliana e noua concurentă de la Mireasa sezon 7. ”Nu am venit cu gânduri de ceartă, ci să mă mărit. Am multe emoții”, a spus ea.

”Am 21 de ani. Nu mă consider de vârsta pe care am. Vârsta de care mă consider e 24-25 de ani. Experiența m-a făcut să… De la 18 ani am decis să mă rup de părinții mei. Am decis că e momentul să-mi iau vârsta în propriile mâini. Până să ajung aici, am lucrat ca operator call center, într-o firmă online. Urma să mă înscriu la facultate în toamnă”, a zis Iuliana.

Mireasa sezonul 7 episodul 57 din 4 aprilie 2023 reluare

La nici o lună de la marea finală a sezonului cu numărul şase, reality show-ul matrimonial care a reuşit sã creeze dependenţã în rândul telespectatorilor revine la a1 cu cel de-al şaptelea sezon. Astfel, începând din ianuarie, de luni până vineri, de la ora 14:00, gazda emisiunii, Simona Gherghe, va întâmpina o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul-pereche. Materialele de prezentare ale noilor concurenţi se vor realiza într-o locaţie de poveste din Sibiu şi vor fi difuzate în cadrul premierei noului sezon.

Emisiunea mireasa sezonul 7 episodul 57 online 4 aprilie 2023, poate fi urmarita mai jos

Povești surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial, care va avea premiera luni, ianuarie, de la 14:00, la a1. Urmareste mai jos emisiunea mireaza sezonul 7 episodul 57 reluare din 4 aprilie 2023 online.