Insula Iubirii 3 August 2023 Sezonul 7 Episodul 13 Integral

insula iubirii sezonul 7 reluare integral 2023
În episodul 13 sezonul 7 insula iubirii 3 august 2023, Răzvan Kovacs a dat buzna în camera ispitei Daria Cuflic. Gestul făcut de concurent n-a fost pe placul tinerei. Concurenții au fost la o ceremonie a focului unde au putut vedea noi imagini cu partenerele lor. Marius Moise a fost foarte afectat de cele descoperite. Întorși la vilă, băieții au ales cum își vor petrece restul nopții. În timp ce Marius Moise s-a retras pe plajă, Răzvan Kovacs a dat buzna în camera Dariei Cuflic și a avut un gest ce a deranjat-o pe ispită.

Concurenții s-au întâlnit cu Radu Vâlcan și, în cadrul unei ceremonii a focului, au puttu urmări filmări cu partenerele lor. Pentru Marius Moise a fost o experiență neplăcută și, de la un anumit punct, acesta a refuzat să mai privească tableta.

Insula iubirii 3 august 2023 sezonul 7 episodul 13 integral

Nervos, acesta s-a întors la vilă și, luându-și un pahar de whisky, a preferat să stea singur pe plajă, doar în compania gândurilor sale. Nu același lucru l-a făcut însă și Răzvan Kovacs. De îndată ce s-a întors la vilă, acesta a dat buzna în camera Dariei Cuflic.

Bianca Giurcă i-a cerut ispitei Alin Simoiu să își dea lavaliera jos, iar ceea ce a urmat a fost surprinzător. Camerele de filmat au surprins totul, în ediția 13 a emisiunii Insula Iubirii, de la a1. Camerele de filmat au surprins momentul în care Bianca Giurcă i-a cerut lui Alin Simoiu să își dea jos lavaliera. Ceea ce a urmat a fost neașteptat, iar ispita a dezvăluit totul la testimonial, în ediția 13 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7, de la a1.

Cu o seară înainte, iubita lui Marius Moise ea părut că s-a simțit rău și a preferat să se retragă în cameră. A doua zi, dimineața, aceasta a părut că și-a revenit, ba chiar a surprins cu atitudinea de care a dat dovadă. Urmariti mai jos in reluare emisiunea insula iubirii 3 august 2023 sezonul 7 episodul 13

Concurentele s-au întâlnit cu Radu Vâlcan și au decis cu cine vor să meargă la următorul date. După aceea, acestea au votat ce ispită va părăsi insula, în ediția 13 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7.

Noul sezon al emisiunii insula iubirii sezonul 7 episodul 13 din 3 august 2023, poate fi urmarit chiar acum mai jos

În ediția 13 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7, concurentele au primit șansa de-a alege cu cine își doresc să iasă la date, iar alegerile lor au fost surprinzătoare. Surpriza cea mare abia apoi a venit, când acestea au fost puse să aleagă ce ispită va părăsi Thailanda. Va invitam sa urmariti mai jos insula iubirii din 3 august 2023 sezonul 7 episodul 13 complet

Ziua a început în forță pentru concurenți. Dacă în seara precedentă au avut parte de un bonfire ce le-a adus multe imagini cu partenerele lor, a doua zi a venit cu vestea unui nou date.

Radu Vâlcan s-a întâlnit mai întâi cu băieții și aceștia au avut ocazia să decidă cu cine se vor distra seara. Răzvan Kovacs a ales-o pe Daria, Iulian Clonț a decis să iasă cu Adriana, în timp ce Marius Moise a ales-o pe Roxana. Marius Budin a ales-o pe Denisia, în timp ce Bogdan Cîrlan a decis să iasă la date cu Oana, în ediția 13 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7.



Bonfire Integral Baieti Ep.4 + Ce s-a intamplat in casa fetelor si casa baietilor Ep.12! FiiLaCurent.NET