Răzvan Kovacs și Daria Cuflic de la insula iubirii 28 iulie 2023 sezonul 7 episodul 12 și-au dat frâu liber sentimentelor în dormitor și camerele de filmat au surprins totul
Încă din ediția trecută, ceremonia focului a adus o schimbare majoră în viața lui Răzvan Kovacs. Concurentul a ales să încheie relația cu Ema Oprișan și nu a durat mult până ce a ajuns să aibă parte de momente pasionale în dormitor alături de ispita Daria Cuflic.
Insula iubirii 28 iulie 2023 sezonul 7 episodul 12 integral
În ediția anterioară a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7, Răzvan Kovacs a fost la o ceremonie a focului și, după ce a văzut câteva imagini cu Ema Oprișan, a anunțat faptul că se desparte de iubita lui. Se pare însă că aceasta luase decizia înaintea lui.
Revenit la vilă, tânărul a încercat să mascheze durerea și a anunțat faptul este un bărbat liber. După ce a fost la un date reușit cu Daria Cuflic, concurentul a părut că se apropie tot mai mult de blondina de care s-a simțit atras în ultima vreme. Observându-l, ceilalți concurenți au spus că tânărul va încerca să se răzbune pe fosta iubită și să facă gesturi ostentative.
Coincidență sau nu, Răzvan Kovacs a început să își arate tot mai mult apropierea de ispită. Seara a continuat cu apropierea dintre cei doi și cu retragerea lor în dormitor, acolo unde au vorbit, s-au tachinat și au petrecut destul de mult timp îmoreună.
Concurentele au participat la un nou bonfire în ediția 12 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7. Acesta a fost momentul în care Ema Oprișan a văzut imaginile cu Răzvan Kovacs, iubitul său, în timp ce se sărută cu ispita Daria Cuflic.
Noul sezon al emisiunii insula iubirii sezonul 7 episodul 12 din 28 iulie 2023, poate fi urmarit chiar acum mai jos
În ediția 12 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7, Radu Vâlcan le-a invitat pe concurente la o nouă ceremonie a focului menită să le aducă vești și imagini de la vila băieților. Ema Oprișan a avut o reacție neașteptată atunci când a văzut imaginile cu Răzvan Kovacs sărutându-se cu ispita Daria Cuflic. Curioase să descopere ce au mai făcut partenerii lor, concurentele s-au întâlnit cu Radu Vâlcan la un nou bonfire. Prima care a văzut o filmare a fost Cristina Rancov, soția lui Iulian Clonț. Va invitam sa urmariti mai jos insula iubirii din 28 iulie 2023 sezonul 7 episodul 12 complet…
După ce a văzut diferite tachinări între partenerul ei și ispită, aceasta a spus: „Eu încă îl iubesc pe Răzvan, mă hotărâsc la final dacă relația noastră mai merită, în funcție de cum se comportă el”.
Ce s-a intamplat in casa fetelor si casa baietilor Ep.11! FiiLaCurent.NET
Spune-ne parerea ta