Bravo ai stil 18 Mai 2023 Sezonul 8 Episodul 35

bravo ai stil 2 mai 2023 sezonul 8 episodul 35
Iris și Andreea, val de acuzații în platoul Bravo ai stil 18 mai 2023 sezonul 8 episodul 35. Cele două tinere nu au reușit să se pună de acord. De ieri, Iris și Andreea au început o discuție în contradictoriu care a continuat atât în culise, cât și în această seară, în platoul emisiunii. Concurentele nu au reușit nici în urma discuției de asatăzi să se pună de acord cu privire la suspiciunile pe care le-a ridicat Iris.

Cele două tinere au dezbătut în culise subiectul pe care l-a început Iris în ediția precedentă a „Bravo, ai stil!”.

Bravo ai stil sezonul 8 episodul 35 complet 18 mai 2023

Iris consideră că a făcut o adevărată descoperire având în vedere că a surprins conversația dintre Andreea și Constanția. Pe de altă parte, Andreea spune că de fapt Iris nu a făcut o mare descoperire, așa cum consideră ea, pentru că toată discuția dintre ea și prietena sa a fost doar o glumă.

Diana l-a scos din minți pe Alexandru Abagiu! Diana a încercat să realizeze un outfit, astfel încât finalul săptămânii să îi aducă trei steluțe din partea celor trei jurați.

Iată însă că look-ul pe care l-a conturat tânăra nu a reușit să îi lase cu gura căscată pe specialiștii de la masa juriului, așa cum și-ar fi dorit tânăra. Aceasta i-a mărturisit Ilincăi Vandici că a ales un outfit verde pentru a-i revedea pe profesorii săi din generală. Urmareste mai jos in reluare emisiunea bravo ai stil sezonul 8 episodul 35 complet 18 mai 2023.

Chiar dacă intenția concurentei a fost bună, look-ul tinerei l-a scos din minți pe Alexandru Abagiu, care i-a atras atenția concurentei cu privire la faptul că nu i-a ascultat indicațiile precedente.

Alexandru Abagiu: „Eu trebuie să mă dezbrac puțin, pentru că începe să îmi puște o venă. Ce discuție am avut noi legat de monocromatic? Ce cuvânt am folosit atunci când am descris ținuta ta.”

Nici ceilalți jurați nu au fost încântați de ținuta Dianei. Aceștia nu i-au acordat calificative pozitive concurentei de la „Bravo, ai stil!” 2023.

Noua emisiune, bravo ai stil 18 mai 2023 sezonul 8 episodul 35 poate fi urmarita mai jos

Look-ul lui Beatrice, pus la zid. Beatrice a ales să intre în platoul „Bravo, ai stil!” cu un look extrem de colorat și de vibrant. Chiar dacă tânăra și-a pus speranțele în outfitul pe care l-a realizat, acesta nu a reușit să îi aducă calificativele pe care și le-a dorit.

Look-ul extrem de colorat pe care l-a conturat tânăra nu le-a dat pe spate pe colegele sale de platou. În timp ce Carina a avut și câteva vorbe bune despre look-ul lui Beatrice, Georgiana și Maria l-au desființat. După ce a văzut comentariile colegelor sale, Beatrice a încercat să se apere și a precizat că poate mult mai mult decât a arătat în această seară. Va invitam sa urmariti mai jos in reluare emisiunea bravo ai stil 18 mai 2023 episodul 8 sezonul 35.