Sariti De Pe Fix Sezonul 1 Episodul 3 din 28 Septembrie 2023

Avem „scena la sol” intr-o noua editie sariti de pe fix sezonul 1 episodul 3 din 28 septembrie 2023, iar după ce s-au folosit de recuzită pentru a arăta ca niște fermieri adevărați, cei patru concurenți își iau pozițiile de rigoare. Acțiunea se petrece într-o lăptărie, iar la un moment dat Cabral le cere celor patru să facă grevă și să mărșăluiască prin fermă. Ușor de zis, greu de făcut … când ești pe orizontală. Urmareste mai jos un nou format, sariti de pe fix sezonul 1 episodul 3 din 28 septembrie 2023, integral.

În această seară, Cătălina Grama și George Ivașcu sunt cei doi invitați speciali care au acceptat provocarea de a lua parte la o serie de probe și jocuri amuzante, pentru a-și testa creativitatea și spontaneitatea, în singurul show-ul înclinat spre comedie.

Spre amuzamentul tuturor, cei doi actori au participat la proba „O gustare” și s-au duelat cu biscuți. Cei doi trebuie să transporte câte un biscuite prin mișcări lente și precise ale chipului spre gură. După primul biscuite, a fost remiză. Cătălina Grama a fost încurajată de pe margine de soțul ei, Paul Ipate. „Fă-o pe aia cu sprâncele când ajung eu dimineață acasă”, a glumit actorul.

Sariti de pe fix sezonul 1 episodul 3 din 28 septembrie 2023

De această dată, „norocoșii” de la proba „Sub tensiune” sunt Alex Bogdan, Paul Ipate și Bogdan Drăcea. Echipa le montează băieților dispozitivele, iar Alex Bogdan e timorat. „Nu începe cu lamentările!”, i-a spus Cabral. Au urmat întrebările capcană, multe hohote de râs de la canapea și din public și o doză de durere pentru participanții la probă.

Primul care a fost „electrocutat” a fost Paul Ipate, care n-a știut ce culoare are cutia neagră a avioanelor. A urmat o nouă întrebare capcană. „Tatăl Elizei are 5 fete: Dorina, Simina, Corina, Florentina. Cum o cheamă pe cea de-a cincea?”, l-a întrebat Cabral pe Alex Bogdan. Va invitam sa urmariti mai jos reluarea unei noi emisiuni, sariti de pe fix 28 septembrie 2023 sezonul 1 episodul 3

„Mihai, ai grijă că dacă răspunzi greșit, Cătălin Zmărăndescu o ia razna”, i-a transmis Cabral înainte de gong „Japoniaaaa”, a strigat kickboxerul atunci când a dat ochii cu adversarul său, în timp ce actorul a fugit în public. A prins curaj însă și a revenit în ring. În timp ce se ia la trântă cu Cătălin Zmărăndescu, Mihai Rait trebuie să dea cât mai multe răspunsuri corecte la întrebările lui Cabral. După ce a fost întors pe toate părțile, actorul l-a acuzat pe Zmărăndescu de comportament nesportiv: „Mamăăă, nu ai voie cu din astea”.

Noua emisiune sariti de pe fix sezonul 1 episodul 3 online 28 septembrie 2023, poate fi urmarita mai jos

Înainte să fie instalată în turbină, actorul a vrut să se asigure că Emily are cunoștințe în domeniul filmelor. Alex Bogdan a primit mai multe nume de filme de la Cabral și a trebuit să mimeze scene din ele, iar Emily să ghicească despre ce peliculă e vorba. Actorul a dat din vâsle și a încercat să mimeze celebra scenă din Titanic cu Leo Dicaprio, însă n-a fost suficient pentru Emily. Urmareste mai jos sariti de pe fix episodul 3 sezonul 1 complet 28 septembrie 2023.